recunoasterea vinovati

Recunoasterea vinovatiei. Exceptie de neconstitutionalitate admisa cu opinie separata


In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 853 din data de 2 decembrie 2011 au fost publicate Deciziile Curtii Constitutionale nr. 1470/2011 si nr. 1483/2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3201 din Codul de procedura penala.

Blocarea executarii silite Blocarea executarii silite

Exceptia a fost ridicata in dosare avand ca obiect cauze penale aflate in momente procesuale diferite (fond, apel, recurs si contestatie la executare).

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 3201 din Codul de procedura penala cu denumirea marginala – Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010, care au urmatorul continut:

“Pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal sau prin inscris autentic ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.

Judecata poate avea loc numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, doar atunci cand inculpatul declara ca recunoaste in totalitate faptele retinute in actul de sesizare a instantei si nu solicita administrarea de probe, cu exceptia inscrisurilor in circumstantiere pe care le poate administra la acest termen de judecata.

La termenul de judecata, instanta intreaba pe inculpat daca solicita ca judecata sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care le cunoaste si le insuseste, procedeaza la audierea acestuia si apoi acorda cuvantul procurorului si celorlalte parti. Instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci cand, din probele administrate, rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Daca pentru solutionarea actiunii civile se impune administrarea de probe in fata instantei, se va dispune disjungerea acesteia.

In caz de solutionare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozitiile art. 334 si 340-344 se aplica in mod corespunzator.

Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei inchisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei amenzii.

Dispozitiile alin. 1-6 nu se aplica in cazul in care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata.

In caz de respingere a cererii, instanta continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.”

Autorii exceptiei invoca incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 15 referitor la Universalitatea legii, ale art. 16 privind Egalitatea in drepturi si ale art. 21 referitor la Accesul liber la justitie, ale art. 23 alin. (11) privind prezumtia de nevinovatie, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la aparare, ale art. 53 privind Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, precum si ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind Dreptul la un proces echitabil.

1. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile art. 3201 din Codul de procedura penala, introduse prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, reglementeaza judecata in cazul recunoasterii vinovatiei.

Noua reglementare se regaseste si legislatia altor state si urmareste sa dea expresie dreptului la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, inlaturandu-se o procedura judiciara indelungata si costisitoare. Potrivit acestor dispozitii, daca in etapa judecatii in prima instanta inculpatul declara, pana la inceperea cercetarii judecatoresti, ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa se faca pe baza probelor administrate in faza de urmarire penala, apre ca inutila o readministrare de catre judecator a acelorasi probe care au dovedit acuzatia si despre care inculpatul a luat cunostinta cu prilejul prezentarii materialului de urmarire penala.

Curtea retine ca autorii exceptiei au criticat dispozitiile art. 3201 din Codul de procedura penala intrucat prin termenul instituit, respectiv “pana la inceperea cercetarii judecatoresti”, este afectat principiul egalitatii in fata legii a cetatenilor, precum si principiul aplicarii legii penale mai favorabile pentru inculpatii care, desi se afla in aceeasi situatie juridica, din motive obiective independente de vointa lor pot fi sanctionati diferit pentru aceeasi fapta, in pofida faptului ca unii dintre acestia pot fi chiar coautori.

A. In ce priveste exceptia ridicata in dosarele aflate in fond, apel si recurs, pentru care nu s-au pronuntat hotarari judecatoresti definitive

Curtea constata ca dispozitiile contestate nu dispun in terminis cu privire la o sanctionare diferita a persoanelor care se afla in aceeasi situatie juridica. Institutia fiind nou-introdusa, implementarea ei in sistemul procesual penal poate genera, din cauza interpretarilor diferite, consecinte de anihilare a aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile pe considerente discriminatorii ce nu tin de o anumita atitudine asumata de catre inculpati ori de alte ratiuni obiective si rezonabile. Astfel de neajunsuri ar fi putut fi inlaturate prin introducerea in corpul Legii nr. 202/2010 a unor norme tranzitorii.

In acest sens, Curtea face trimitere la jurispudenta CEDO (Hotararea din 17 septembrie 2009, pronuntata in Cauza Scoppola impotriva Italiei, paragraful 106) si precizeaza ca desi legiuitorul nu a prevazut in terminis care este calea de urmat in cazul recunoasterii vinovatiei de catre inculpatii care au fost trimisi in judecata sub imperiul legii vechi, dar care, depasind momentul procesual al inceperii cercetarii judecatoresti si pana la solutionarea definitiva a cauzei, se judeca potrivit noii legi, Curtea constata ca intr-o atare situatie este incident principiul legii penale mai favorabile. In cazul acestor situatii tranzitorii trebuie sa se tina seama de caracterul mixt al dispozitiilor art. 3201 din Codul de procedura penala, care consacra un caracter mai bland prin reducerea limitelor de pedeapsa.

In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile art. 3201 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situatiilor juridice nascute sub imperiul legii vechi si care continua sa fie judecate sub legea noua, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

B. In ce priveste exceptia ridicata in dosarele aflate in contestatie la executare, pentru care s-au pronuntat hotarari judecatoresti definitive

Curtea constata ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3201 din Codul de procedura penala referitor la judecata in cadrul recunoasterii vinovatiei nu are legatura cu solutionarea cauzelor in care a fost invocata, deoarece, asa cum rezulta din denumirea sa marginala, textul are in vedere o judecata, apartinand, cu exceptia situatiilor tranzitorii, numai fondului si care, deopotriva, trebuie sa fie operabila numai pana la pronuntarea unei hotarari definitive. Prin urmare nu este susceptibila de aplicabilitatea principiului retroactivitatii legii penale mai favorabile.

2. Curtea constata ca dispozitiile art. 3201 alin. 8 din Codul de procedura penala contravin dispozitiilor art. 21 alin. (3) din Constitutie referitor la dreptul la un proces echitabil in ce priveste componenta referitoare la claritatea si previzibilitatea normelor juridice.

Art. 3201 alin. 8 din Codul de procedura penala dispune cu privire la posibilitatea judecatorului de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei inculpatului si de a continua judecata potrivit procedurii de drept comun.

O asemenea posibilitate este de principiu in acord cu actul de infaptuire a justitiei, insa, din cauza intelesului echivoc, textul nu respecta exigentele de claritate si previzibilitate pe care trebuie sa le contina orice dispozitie normativa.

Astfel, textul nu instituie granitele inlauntrul carora judecatorul poate respinge cererea formulata. In absenta unor criterii obiective, posibilitatea acordata judecatorului se poate lesne transforma intr-un abuz care nu poate fi cenzurat.

Prin urmare, Curtea constata ca dispozitiile art. 3201 alin. 8 din Codul de procedura penala nu ofera justitiabililor suficiente drepturi si garantii procesuale pentru apararea intereselor corespunzatoare pozitiei lor procesuale.

Pentru considerentele aratate, cu majoritate de voturi, Curtea Constitutionala decide:

- admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca dispozitiile art. 3201 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care inlatura aplicarea legii penale mai favorabile;

– admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca alineatul final al art. 3201 din Codul de procedura penala este neconstitutional;

- respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3201 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata in contestatie la executare.

Opinie separata

In dezacord cu solutia pronuntata de Curtea Constitutionala, judecatoarea prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3201 alineatul final din Codul de procedura penala trebuia respinsa.

Prezentam textul opinie separate:

“1. Analizand dispozitiile alineatului final al art. 3201 din Codul de procedura penala, consider ca acestea nu incalca dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutie referitoare la dreptul la un proces echitabil, nefiind lipsite de claritate si previzibilitate, asa cum s-a constatat prin decizia sus-mentionata a Curtii Constitutionale.

Este adevarat ca textul in discutie lasa o marja de apreciere instantelor judecatoresti in ceea ce priveste solutionarea cererii inculpatului de judecare numai pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, insa norma este suficient de clara si precisa pentru a permite destinatarului sa actioneze conform continutului prevazut de aceasta, iar aprecierea lasata la latitudinea judecatorului intra – in mod indiscutabil – in continutul principiului infaptuirii justitiei, prevazut de art. 124 din Legea fundamentala.

In materia claritatii si previzibilitatii unui text de lege si Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mod constant, statuand ca previzibilitatea consecintelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absoluta, intrucat, oricat de dorita ar fi aceasta, ea ar da nastere la o rigiditate excesiva a reglementarii (Hotararea din 20 mai 1999, pronuntata in Cauza Rekvenyi contra Ungariei, paragraful 34). Totodata, prin Hotararea din 24 mai 2007, pronuntata in Cauza Dragotoniu si Militaru-Pidhorni contra Romaniei, paragraful 35, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca insemnatatea notiunii de previzibilitate depinde in mare masura de contextul textului de lege, de domeniul pe care il acopera, precum si de numarul si calitatea destinatarilor sai. (A se vedea si Hotararea din 28 martie 1990, pronuntata in Cauza Groppera Radio AG si altii impotriva Elvetiei, paragraful 68.) Asa cum a retinut si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1.646 din 15 decembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2010, invocand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, din cauza principiului generalitatii legilor, continutul acestora nu poate prezenta o precizie absoluta. Una din tehnicile-tip de reglementare consta in recurgerea mai degraba la categorii generale decat la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai putin vagi pentru a evita o rigiditate excesiva si a se putea adapta la schimbarile de situatie. Functia decizionala acordata instantelor serveste tocmai pentru a indeparta indoielile ce ar putea exista in privinta interpretarii normelor, tinand cont de evolutiile practicii cotidiene, cu conditia ca rezultatul sa fie coerent.

2. Apreciez ca posibilitatea judecatorului de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei si de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garantie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constitutie si de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si o garantare a aplicarii prezumtiei de nevinovatie, mai ales in cazurile in care se exercita o presiune asupra inculpatului de a-si recunoaste vinovatia.

Referitor la incidenta prezumtiei de nevinovatie in cazul unei proceduri de recunoastere prealabila a vinovatiei, similare cu cea prevazuta de art. 3201 din Codul roman de procedura penala, este de mentionat Decizia nr. 2004-492 DC din 2 martie 2004 a Consiliului Constitutional francez, prin care acesta a statuat ca – in cadrul procedurii denumite “reconnaissance prealable de culpabilite”- judecatorul cauzei nu poate fi tinut de acceptarea vinovatiei de catre inculpat, ci “ii revine sarcina sa se asigure ca persoana respectiva a recunoscut, liber si sincer, ca este autorul faptelor si sa verifice realitatea acestora”. Prin aceeasi decizie, Consiliul Constitutional francez a statuat ca, in cazul in care emite o ordonanta de omologare a acordului de stabilire a vinovatiei, “judecatorul trebuie sa verifice nu numai realitatea consimtamantului persoanei, ci, in egala masura, si sinceritatea acesteia”.

Principiul prezumtiei de nevinovatie tinde a proteja o persoana invinuita de savarsirea unei fapte penale impotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit in mod legal si priveste ansamblul procedurii penale litigioase, fiind inclus si modul de administrare a probelor. (A se vedea Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 25 august 1987, pronuntata in Cauza Nolkenbockhoff impotriva Germaniei, paragraful 33.) Prin Hotararea din 6 decembrie 1988, pronuntata in Cauza Barbera, Messegue si Jabardo impotriva Spaniei, instanta de contencios al drepturilor omului a retinut ca acuzarea trebuie sa ofere suficiente probe care sa fundamenteze o eventuala declaratie de culpabilitate.

De altfel, o procedura similara cu cea reglementata de art. 3201 din Codul roman de procedura penala este prevazuta si in Italia, prin dispozitiile art. 421 din Codul italian de procedura penala. Astfel, in cadrul procedurii simplificate denumite “giudizio abbreviato”, judecatorul are posibilitatea de a respinge cererea de acordare a procedurii simplificate.

Prevederile alineatului final al art. 3201 din Codul de procedura penala – constatate de Curte ca fiind neconstitutionale – dau posibilitatea judecatorului de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei, caz in care instanta continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. Acestea constituie o aplicare a principiului constitutional al infaptuirii justitiei de catre instantele judecatoresti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentala, neputand fi admis ca judecatorului cauzei sa nu i se dea posibilitatea de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei atunci cand, de exemplu, nu este lamurit asupra imprejurarilor de fapt ale cauzei, considerand ca judecata nu poate avea loc numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, ci judecarea cauzei ar trebui sa se faca potrivit dreptului comun. Totodata, potrivit art. 3201 alin. (4) din Codul de procedura penala, “Instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci cand, din probele administrate, rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse”, iar, potrivit alin. (5) al aceluiasi articol, “Daca pentru solutionarea actiunii civile se impune administrarea de probe in fata instantei, se va dispune disjungerea acesteia”. Prin urmare, atunci cand, din probele administrate in cursul urmarii penale, nu rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite fara niciun dubiu si atunci cand nu sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanta judecatoreasca trebuie sa aiba posibilitatea de a respinge cererea de judecare in conditiile art. 3201 din Codul de procedura penala si de a reveni la judecarea cauzei potrivit dreptului comun.

In concluzie, apreciez nu numai ca dispozitiile art. 3201 alineatul final din Codul de procedura penala sunt constitutionale, ci si ca admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a acestora poate conduce la incalcarea unor drepturi si libertati fundamentale.”

Judecator,
prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc